underworld-blood-wars-poster.jpg Mărturisesc că am râs cam cât la ultima comedie, respectiv Bad Santa. Pe de altă parte, s-ar putea să fie chiar mai funny ca parodiile cu vampiri. Climax-ul bunei mele dispoziții a coincis cu ceva care se voia a fi climax-ul părții a treia și al întregului, într-o scenă în care șefu’ la toată vampirimea și cel la toată vârcolăcimea sunt față în față, urlă unul la altul din toți rărunchii, din care rărunchi dau afară amândoi – pic, pic, pic – toate cele câteva zeci de gloanțe cu care vrură cei din taberele adverse să-i doboare morți. Că a fost acolo, într-un interior de fortificație gotică, așa o ciuruială cât n-ai văzut în debarcarea din Saving Private Ryan și în ultimul Rambo la un loc. 

OK. Să vedem un sinopsis. Așa cum ne-a obișnuit în ultimele sequel-uri, Selena (Kate Beckinsale) ne face la început, în voice-over, un sumar la ce-a pățit în ultima vreme. Recent, se trezi c-o progenitură, foarte prețioasă pen’ că hibrid, la sângele căreia jinduie toți colțoșii – lycanii, în mod expres. Aia mică e deja undeva la adăpost de răutatea supranaturalilor (pardon, nu-s chiar supranaturali, fanii cunosc), așa că Selena a rămas să-și ia scatoalcele de la unii, de la alții. Ăștia o aleargă de n-au/ n-are aer: ba o prind, ba scapă în trei minute, că de la ultimul Underworld  uitară cât de invincibilă-i bestia în costum negru mulat. Asta cu cât de (in)vulnerabili sunt cu toții pe-acolo oricum ar trebui să umple vreo câteva mii de pagini de net de dezbateri, fiindcă nu-i așa simplu: sunt vreo două chestii (inclusiv argintul) la care sunt sensibili, dar nu ești 100% sigur cum/ când sunt folosite. Și nici despre hibrizi/ mutanți nu știi exact cum să-i faci. Miniminispoiler alert: cineva din tagma vampirească se dovedește a fi sunproof. Doi vampiri fug dintr-un castel și iau o mașină exact la răsărit (când ăia dinăuntru trag obloanele), alt vampir spune, ia uite, nu-i arde soarele. Cadrul următor, e aproape întuneric și plouă ca de postapocalipsă, iar ăia sunt încă în mașină – fază din care deducem că producătorii au fost nevoiți să taie la montaj ce s-a întâmplat pe drum. O echipă de cineaști onești și-ar fi făcut harakiri în grup. Dar nu-i bai, am mai văzut din astea. În special la seria Underworld, unde spațiul și timpul se comprimă după (lipsa de) inspirație. 

Acting-ul de lemn și dialogurile, 30% inutile (că n-au auzit de principiul show, don’t tell), 70% ridicole, concurează strâns cu plotul confuz, care comportă „trădări” pe post de twist-uri. Nici măcar astea nu sunt susținute ca lumea: la un moment dat, un personaj dă dovadă de omnisciență spunându-i altuia: credeai că nu știu ce-ai făcut, you little bitch? Apoi, pe la început, avem un personaj căruia i s-a băgat în corp un transmițător: în nici trei minute, transmițătorul e depistat, lăsându-i pe urmăritori (și respectiv pe noi) cu buzele umflate. Faza are valoare zero în economia acțiunii – e atât de frapantă, că ar trebui predată la cursurile de scenaristică la capitolul „așa nu”. (Și, scriptul ca scriptul, dar să vezi, apropo de montaj, o săritură peste ax, asta e chiar îh.)

Pe lângă cafteală caligrafică, Underworld¬-ul din 2012 avea un villain, Jacob Lane, nesperat de bine jucat de Stephen Rea. Acum nu mai avem nici villain ca lumea, nici actor să-l facă credibil, nici măcar cafteala aia elegantă. Decorurile, gadget-urile refuză să mai slujească scopului (ceea ce e grav) și, printre altele, nu putem decât să facem mișto când vedem cum se servește sânge din... ceainice rusești. 

 Am putea (pe lângă scenele amuzante involuntar) să zâmbim la o fază de sacrificiu à la Obi-Wan Kenobi, la niște interacțiuni care amintesc vag de Game of Thrones (eu, care am văzut doar 3-4 episoade, tot am depistat niște similarități) și să ne încruntăm la o bătălie finală care, poate, s-ar vrea inspirată din LOTR (bătăliile din LOTR sunt nec plus ultra, zic eu). Pe lângă asta, avem una-două idei drăguțe (gen șamanism, teleportare pe distanță scurtă), sufocate de un script dezastruos. 

Kate Năsuc-în-vânt Beckinsale joacă la fel de prost pe cât de bine arată pentru vârsta ei: aceeași expresie de tipă ofticată că o altă cumpărătoare i-a suflat pantofii de la reducere și, cel mult, expresia de vai, am tras pe nas două liniuțe în loc de una, îmi vine să omor pe careva. Ca să nu spun că personajul ei, la final, ne amenință indirect cu fraza „there is no end”. Nooooooo!!! Pliiizzzzz!!! 

Nota este umflată pentru că, în definitiv, așa cum spuneam la început, m-am și distrat. 


Notă: 4  

nota_4.jpg



We know both the art of matching people and the science of technology.

Staffing done right: +250 tech specialists and a 95% retention rate. See our current job openings!

Scris de Stefan | Tuesday, 29.11.2016 17:25 Cronica de film

National Cinematografic