Sloganul turistic, afişat la toate intrările în judeţ, este “Fugiţi!”;

Deşi pentru cei din alte judeţe Bacovia pare un tip depresiv, la el în judeţ era un fel de Doru Octavian Dumitru;judetul_bacau_bacovia.jpg

Judeţul a fost pustiu până în 1910, când a fost colonizat cu moldoveni din Buzău;

În 1920, Bacăul avea deja două fabrici de spirt;

Este traversat de râul Siret, numit şi Oltul Moldovei;

Din raţiuni de logistică, primăria, starea civilă şi oficiul de cadastru ale oraşului Bacău se află în Castellón, lângă Valencia, unde trăieşte majoritatea populaţiei;

În manuale se spune că oraşul Bacău este scăldat de apele Siretului. În realitate este inundat şi colmatat de apele Siretului;

Momentul de glorie al informaticienilor băcăuani a fost cînd au inventat emoticonul :(

În Dărmăneşti se află o uriaşă termocentrală şi o fabrică de căţei dalmaţieni, pentru blană;

În nordul judeţului se află satele vecine Pârjol şi Pustiana, numite aşa după ultima vizită a prefectului;

Este vecin cu judeţul Vaslui, dar printr-un miracol nu este vecin cu judeţul Iaşi

În Bacău trăiesc multe specii rare, precum vulturul crăcănat, vulpea ştirbă şi mangusta beţivă;

Slănic Moldova are un cazinou, construit în 1984, unde regele Ferdinand a pierdut tezaurul la poker;

Spre deosebire de restul Moldovei, unde PSD face legea, Consiliul Judeţean Bacău este dominat de Partidul Feudal, cu 85% din mandate;

Aici se află fabrica Letea, cel mai mare producător de hârtie igienică din România;

În Bacău s-au născut Loredana Groza şi Viorel Hrebenciuc, iar asta spune multe despre caracterul locuitorilor;

În Bacău trăiesc cei mai bătuţi de Dumnezeu oameni, ceangăii. Aceştia nu sunt doar şi unguri şi ţigani, pe deasupra sunt şi români şi săraci!

Scris de TNR | Monday, 20.04.2015 07:11 Descoperă România