Avantajul pepenilor modificaţi genetic! Ca să afli dacă sunt dulci, poţi să-i întrebi

Graţie tehnologiei moderne, nu mai trebuie să aşteptăm până acasă să aflăm dacă pepenele cumpărat din piaţă e dulce – şi putem renunţa şi la neigienicul dop! Tot mai mulţi ţărani cultivă pepeni modificaţi genetic, care te anunţă singuri când au atins gradul de coacere necesar, şi pe care îi poţi întreba oricând dacă sunt dulci.

„Mângâi lubeniţa un pic pe cap şi o întrebi cât de dulce se simte azi. Nimic mai simplu!”, explică prof. Aurel Popescu, genetician agronom.

„E chiar distractiv să mergi prin piaţă şi să stai de vorbă cu pepenii de pe tarabe. Dar eu n-am dat încă de unul care să zică ‘da, sunt dulce, mănâncă-mă’. Toţi se dau loviţi, că sunt acri, că au putrezit de la ploaie, că i-a bătut grindina… Cred că mai e de lucru acolo la Monsanto, să le bage şi o genă de sinceritate, altfel tot la cuţit şi dop ajungem”, se plânge însă Odiviu Neagoe, consumator de pepeni.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

19 iulie 2019 15:19
Citește mai mult despre: pepeni

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult