O să rămâi uluit! Un bărbat a descoperit că femeile cu sâni mari au și ele cap

Un cercetător a descoperit că tot ceea ce știam despre femeile cu sâni mari este fals. Considerate unanim de către bărbați drept ființe care au sâni, eventual fund sau picioare, și cam atât, femeile cu sâni ar avea, se pare, chiar și cap. Sau cel puțin așa susține excentricul cercetător.

”A fost o experiență incredibilă”, spune bărbatul care a făcut epocala descoperire. ”Apreciam pur masculin o femeie cu sâni mari când, dintr-o dată, mi s-a părut că văd ceva mai sus de sâni. Câteva minute mai târziu, privirea mi-a urcat spre ceva ce părea a fi un cap. Am crezut că nu văd bine, așa că am mai verificat de câteva ori și până la urmă m-am convins: femeile cu sâni mari chiar au cap.”

Bărbații de pretutindeni sunt însă reticenți față de descoperirea cercetătorului și cred că acesta suferă de o boală care-l face să vadă lucruri care nu există. ”N-ar fi primul bărbat care are halucinații”, spune un sceptic. ”Cred că am văzut de mii de ori femei cu sâni mari și nici măcar o dată n-am văzut vreun cap. Ori cercetătorul are o problemă, ori a văzut o femeie cu vreo malformație ciudată.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
7 aprilie 2016 07:06
Citește mai mult despre: barbat cercetator femeie sani

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult