Recuperare miraculoasă! Cotabiţă se simte atât de bine, că azi a operat singur un alt pacient

Cine spunea că sistemul medical românesc e la pământ? Minciuni sfruntate! Deşi până nu demult era în comă, Gabriel Cotabiţă se simte excelent. Colegii de salon spun că l-a operat pe un alt pacient şi i-a scos splina, în aplauzele asistentelor.

“L-a operat singur, cu un bisturiu şi o pensă, pe care le-a uitat un medic pe-aici. Şi a cântat tot timpul operaţiei. Avea 4 asistente care îl ştergeau de transpiraţie, era foarte concentrat. Pacientul operat e în afara oricărui pericol, pentru că e în comă”, spune Geo Lemandroi, coleg de salon cu fostul cântăreţ.

În timpul operaţiei făcute de Cotabiţă, mai mulţi bolnavi de la secţia de boli contagioase, dar şi oameni de pe stradă, au venit să-şi facă selfiuri cu pacientul şi cu marele artist, dar au fost luaţi dur de Cotabiţă: “Să intre doar câte 3 persoane şi autografe doar în cabinet!”, spune un alt martor. Acesta a declarat că Cotabiţă semăna atât de mult cu doctor, că s-a simţit obligat să-i dea o mică atenţie şi i-a băgat 200 de lei în buzunar.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
15 iulie 2015 16:04
Citește mai mult despre: cotabita operatie spital

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult