România, locul întâi la Olimpiada Internaţională de engleză cu accent rusesc

Iminenta invazie rusă i-a determinat pe mulţi elevi români să se orienteze spre specializări utile, precum engleza cu accent rusesc, iar echipa românească a luat aurul la Olimpiada Internaţională de engleză cu accent rusesc din Odessa, devansându-i chiar şi pe ruşi.

Profesorii ruşi de engleză din juriu spun că accentul elevilor români e atât de realist, că ai senzaţia că sunt nepoţi de securişti şi acasă vorbesc ori rusă, ori poloneză şi când au început să vorbească, s-au spart geamurile.

“Din reflex m-am ridicat în picioare şi am început să aplaud, ca la un congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Parcă vorbea tovarăşul Stalin, aşa accent avea Mihai Soleancă al vostru, elevul care a luat aurul”, spune Vasili Gogol, profesor rus.

Departajarea s-a făcut la proba scrisă, lucrările elevilor români având un accent atât de rusesc, că atunci când cineva din juriu a citit ceva, a apărut din senin o divizie de tancuri ruseşti, apoi un regiment de paraşutişti Spetsnaz, care au ocupat portul şi gara din Odessa.

Scris de Ionut
23 ianuarie 2015 18:01

Articole asemanătoare

Vezi mai mult