Scrisoarea emoționantă a tinerei din Zalău, un fals ordinar: județul Sălaj nu există

Mai multe publicații iresponsabile din România au publicat o așa zisă scrisoare, sau apel emoționant, al unei tinere din Zalău, care este nemulțumită că nu a fost făcută șefă de promoție în condițiile în care a fost elevă de nota 10. Zalău ar fi capitala imaginară a miticului județ Sălaj, despre care oamenii de știință au demonstrat încă de acum 5 ani că nu există.

„S-au scurs râuri de cerneală, s-au scris mii de tratate pe acest subiect. Este inadmisibil ca în secolul XXI, când știința a evoluat atât de mult, noi să mai credem în continuare în tot felul de mistificări, leacuri băbești și Sălajuri”, a declarat Decebal Popescu, arheolog și inventator român, decanul Facultății de Tehnologie din Universitatea București. „Aceşti farsori de presă continuă mistificarea, insinuând că Sălajul ar avea chiar şi o capitală, un anume Zalău, nume complet ridicol şi evident inventat”, a mai spus Popescu, vizibil deranjat de glumele proaste din „mass-media” românească.

Alți oameni mai vigilenți au atras atenția că fotografia folosită pentru ilustrarea articolului nu are nici măcar un român în ea, fata care ar fi luat nota 10 nefiind alta decât actrița americană Olivia Wilde, cunoscută pentru rolul de mare succes din dr. House, unde juca o doctoriță bisexuală.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

10 iulie 2015 13:52
Citește mai mult despre: BAC salaj zalau

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult