Un avion MiG21 e blocat la sol, că și-a lipit roata de o gumă

Încă un MiG românesc cu probleme! Un avion de vânătoare de producție sovietică a fost blocat la sol în această dimineață după ce una din roțile trenului de aterizare a trecut peste o gumă și s-a blocat. Pilotul a reușit să se salveze în ultimul moment, umblând pe vârfuri în jurul avionului până a scăpat din zona cu probleme.

Prima întrebare a fost, cum era și logic, cine a aruncat guma pe jos. Cel mai probabil e vorba de sabotori ruși, care s-au infiltrat pe aeroport și au lipit gumă pe pistă, provocând oprirea la sol a tuturor aeronavelor. E posibil ca și alte avioane să se confrunte cu probleme similare.

”Am avut noroc azi. Pilotul, extrem de bine pregătit, și-a folosit tot ce a învățat la antrenamente și s-a salvat. Din păcate avionul nu mai poate fi recuperat, e în daună totală cum se zice în limbaj de specialitate.

Întrebat dacă o gumă poate fi periculoasă, ministrul apărării a declarat că ”Doamne ferește, dacă un avion decolează cu guma pe roată e posibil să se lipească de fuselaj și să nu mai coboare la aterizare. Credeți că mai aplaudă cineva în cazul ăsta?”, a comentat ministrul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
19 aprilie 2022 08:41
Citește mai mult despre: armată avion gumă mig

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult