Un român care recicla becuri de pe casa scării a fost prins şi a luat 4 ani cu executare

Final de aventură ecologistă pentru un român din Berceni. Probabil speriat de pericolul încălzirii globale, acesta şi-a făcut un obicei din reciclarea becurilor de pe casa scării, numai că el le recicla nu pe cele arse, ci pe cele bune, pe care le deşuruba şi le vindea la negru la talcioc.

În rechizitoriu se arată că numitul Cătălin B. a fost surprins de camerele video de supraveghere în timp ce recicla neonul de la intrarea în scară, proaspăt schimbat. Apoi a încercat să recicleze nişte motorină din generatorul blocului. A fost prins când încerca să recicleze bicicleta unui vecin, tăindu-i antifurtul cu un cleşte special, pe care se pare că-l reciclase de la un service auto. Omului i s-a explicat însă că asta nu e reciclare, ci furt calificat.

Şeful de scară explică: “Într-adevăr, becurile conţin metale periculoase pentru mediu şi nu e în regulă să le aruncăm la gunoi pur şi simplu. Ele trebuie reciclate. Dar reciclare e cum facem noi cu Recolamp. Ei ne-au dat o cutie specială, în care punem becurile şi neoanele arse de pe casa scării, dar şi alte corpuri de iluminat arse, de la locatarii din bloc. Periodic cei de la Recolamp  vin şi le ridică, în mod gratuit. E foarte simplu”, spune Marian Coltea, preşedinte de bloc.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

14 decembrie 2017 11:39
Citește mai mult despre: becuri berceni neoane Reciclare Recolamp

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult