Urme de om preistoric într-o peșteră din România. Călcase într-o balegă!

Foarte mulți români bănuiau deja că la noi este leagănul civilizației, însă recent a fost obținută și dovada incontestabilă. Urme de om primitiv, vechi de 33.000 de ani, au fost găsite în Peștera Cioclovina, unde respectivul om primitiv se dusese probabil de jenă, după ce călcase într-o balegă de bizon.

Strămoșul românilor de azi a lăsat urmele în peșteră după ce s-a șters pe o stalagmită și a mânjit pereții peșterii cu resturile de balegă culese atent dintre degetele de la picioarele inferioare.

Cel mai probabil în cultura omului preistoric călcatul în balegă nu era ceva norocos, cum e asociat acum acest fenoment. Dimpotrivă, el probabil ar fi fost văzut ca ultimul prost al tribului, care nu e în stare nici măcar să evite o balegă, darămite să și vâneze bizonul, cum probabil reușeau ceilalți din trib.

Antropologii susțin însă și o altă ipoteză. Balega era un dispozitiv de siguranță, amplasat la intrarea în peșteră ca să oprească eventualii hoți veniți să sustragă proviziile de carne uscată și afumată. Strămoșul românilor se dăduse astfel de gol când venise să șterpelească ceva, ipoteză foarte plauzibilă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
5 iunie 2023 13:00
Citește mai mult despre: peșteră preistorie urmă

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult