20 de personaje și personalități care-l omagiază astăzi pe Mihai Eminescu

• Dis-de-dimineață, încă înainte de a-și bea cafeaua, Klaus Iohannis l-a decorat pe Eminescu post-mortem pentru serviciile aduse statului român.

• Ion Iliescu a recitat cu patos un colaj cu versurile sale preferate: „Măi dragă, nu sperați și n-aveți teamă: chiar nu cred să-nvăț a muri vreodată!”

• Meme Stoica a organizat cu colegii din închisoare o sesiune de recitări din lirica eminesciană, cu precădere poezie erotică. Dar cum nici un pușcăriaș nu știa vreo poezie, Meme s-a rezumat la erotică.

• Dan Șova și-a pus la poza de profil o splendidă fotografie de colecție cu chipul lui George Coșbuc și a scris dedesubt „Respect Vasile Alegzandrii!”.

• Mircea Lucescu se felicită că l-a observat încă din perioada junioratului și l-a lansat pe Eminescu în poezie. Nea Mircea spune cu regret că acesta ar fi putut face carieră și pe plan internațional dacă n-ar fi avut o viață extrasportivă așa dezordonată și nici acea accidentare la inghinali care i-a și forțat retragerea timpurie.

• Delia a remixat recentul său hit în forma „Da, o, mamă, dulce mamă, sunt beată”.

• Serghei Mizil a lăcrimat aducându-și aminte ce chiolhanuri cu băutură și curve trăgea pe vremuri împreună cu Nicu Ceaușescu pe 15 ianuarie, de obicei la Ipotești, dar și-n alte locuri natale ale poetului național.

• Cristi Borcea a identificat toate urmașele poetului, pe linie directă sau indirectă, și le-a făcut repede câte un copil, drept cadou simbolic pentru această însemnată zi.

• Majoritatea votanților din Teleorman și-au schimbat de dimineață statusul, scriindu-și pe cruci „…tu rămâi la toate rece”.

• În semn de prețuire pentru poetul național, Ana-Maria Prodan practică azi un tarif special pentru clienții săi, cu discount de 200%. Concret, pe lângă serviciile prestate, ea le dă și câte 3 lei șoferilor de tir pe care-i cheamă Mihai, Mihăiță, Mișu, Michi, Emi ori ale căror nume se termină în „-escu” sau orice alt grup de litere.

• Sorin Oprescu promite că după ce-și reintră în formă și atribuțiuni va construi o autostradă suspendată care să lege străzile Mihai Eminescu și Veronica Micle din capitală.

• Verestoy Atilla a făcut un pelerinaj în parcul Copou din Iași, ocazie cu care a defrișat teiul lui Eminescu în timp ce recita versurile sale preferate: „Codrule, codruțule… hai, cu crengile la pământ!”.

• După ce negocierile cu șefii armatei pentru nume și siglă s-au împotmolit, Gigi Becali a demarat tratative cu Academia Română în vederea preluării denumirii „La steaua” pentru echipa momentan localizată în Pitești.

• Tolontan a declanșat o amplă anchetă pentru a afla cum au fost sifonați bani din bugetul Ministeriului Pentru Higiena și Sanitația Poporelui din 1889, de n-a putut fi salvat Eminescu.

• În tot Bucureștiul și pe o rază de 125 km împrejur nu mai găsești picior de ginecolog, după ce Măruță și Capatos s-au bătut să-i invite la o serie de emisiuni aniversare: „Senzațional – dezvăluiri exclusive despre sifilisul poetului național” sau „Scurgeri eminesciene: învățăminte pentru asistentele tv de azi de la un ilustru pacient de ieri”.

• Crin Antonescu și-a amintit cu duioșie de concursurile școlare de recitare din opera eminesciană, când întotdeauna claca la „Somnoroase păsărele”.

• Patriarhul Daniel a impus o colectă specială pentru Catedrala Neamului: enoriașii sunt obligați să doneze de 166 de ori mai mulți euro decât de obicei, pentru a marca numărul de ani aniversați de la nașterea lui Eminescu.

• Gâdea și Badea și-au folosit colecția de fotografii cu curul profesorului Voiculescu, realizate cu varii ocazii și din diferite unghiuri, pentru a crea un amplu colaj înfățișând chipul poetului național. Cei doi se dovedesc cei mai mari fani ai Luceafărului, continuând să pupe imensul portret și la această oră.

• Pentru că nu mai avea loc de unul nou, Alex Velea și-a modificat tatuajul cu Smiley: i-a scos mustățile și i-a mai înfoiat părul, pentru a aduce cât mai mult cu poetul aniversat. Velea și-a completat opera tatuându-și și afirmația: „Eminescu e, cu mine”.

• Câteva miliarde de fecesebiști din întreaga țară s-au declarat azi eminescologi de mici.

Scris de Harald
15 ianuarie 2016 16:01

Articole asemanătoare

Vezi mai mult