Adam, dat afară din Rai după ce a spus “Cine a lucrat aici n-a fost meșter bun”

O evanghelie ascunsă până acum de instalatorul oficial al Vaticanului, Benito Zevollini, vine cu noi informații despre controversatul episod al izgonirii lui Adam din Paradis. Textul arată că totul a pornit după ce Adam a făcut o remarcă deplasată, iar Dumnezeu, care e peste tot și e numai ochi și urechi, nu l-a iertat.

Totul s-a petrecut cam în a 24-a zi de la crearea lumii. Adam tocmai o primise pe Eva și se hârjonise cu ea. În timpul unei plimbări, Eva a remarcat că un măr are o creangă ruptă, pentru că era prea încărcat de fructe. Ea a ridicat mărul de pe jos și a zis că e păcat de pom, moment în care Adam a intervenit și, nervos, a zis ”Cine a lucrat aici n-a fost meșter bun!”.

Adam i-a arătat Evei și alte locuri unde Dumnezeu a greșit, zicând cu obidă: ”Uită-te și tu în ce hal arată iarba asta, a făcut-o în bătaie de joc. E bună pentru animale, dar un picnic ca lumea nu poți să faci”. Din păcate pentru Adam, Dumnezeu l-a auzit, s-a ofticat și l-a dat afară, spunându-i: ”Du-te și fă-ți singur Paradis, dacă nu-ți convine ăsta”.

Același text descoperit recent spune și că inițial Eva n-a vrut să vină cu Adam, dar Dumnezeu a insistat, strigând-i ”Ia-ți boarfa asta de aici, că eu dacă vreau muieri pot să-mi fac și singur”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
31 octombrie 2021 10:29
Citește mai mult despre: Adam dumnezeu Eva Paradis

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult