Dezamăgiţi că posturile TV româneşti s-au vândut, românii scot de la naftalină antenele de bulgari

Modul în care televiziunile autohtone au ignorat aproape complet protestele împotriva exploatării de la Roşia Montană i-a făcut pe mulţi român să se simtă exact ca pe vremea comuniştilor, când la TV se cenzurau până şi desenele animate. Iritaţi, tot mai mulţi români au scos de la naftalină antenele cu care prindeau bulgarii înainte de ’89.

„Sunt şanse mai mari să văd imagini de la proteste la bulgari, decât pe Realitatea, RTV, Antene, ProTV, TVR sau B1TV”, spune un bucureştean. „Dacă televiziunile se comportă ca pe vremea comuniştilor, când totul era cenzurat, o să fac şi eu la fel, o să mă uit la bulgari. Decât să mă uit la posturile noastre, mai bine mă apuc şi învăţ bulgara, am şanse mai bune aşa să aflu ce se întâmplă cu adevărat în ţara asta.”

RMGC nu stă însă degeaba! Ei au început, se pare, deja negocierile cu televiziunile bulgăreşti, sârbeţti sau ungureşti, pentru a le cumpăra şi lor tăcerea. „La câţi bani o să scotem din aurul şi argintul de la Roşia Montană, ne permitem să cumpărăm până şi BBC-ul sau CNN-ul”, se bat cu pumnul în piept cei de la RMGC.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
2 septembrie 2013 09:48

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult