Efectele lipsei educaţiei sexuale. În judeţele sărace a explodat sodomia, că tinerii nu fac diferenţa între găuri

În județele conduse timp îndelungat de pesediști, ca Vaslui, Teleorman sau Dâmbovița, nivelul de înapoiere e atât de mare încât mersul la școală a devenit o activitate din ce în ce mai rar întâlnită. Așa s-a ajuns ca educația sexuală să fie inexistentă în aceste județe, motiv pentru care tinerii practică tot mai des sodomia, pe motiv că efectiv nu fac diferența între găuri.

”De unde să știu eu că prietenul meu Liviu nu are păsărică și că gaura în care am făcut sex cu el e curul lui? Sau era gura lui?”, se întreabă, aparent bulversat, Dorelian Bușcu, un tânăr teleormănean care tocmai a practicat o sodomie bilaterală cu Liviu, cel mai recent prieten pe care și l-a făcut. ”Contează că m-am simțit bine, și eu, dar mai ales Liviu, deci nu văd care e problema.”

Lipsa educației sexuale a generat și unele dintre cele mai absurde discuții între tineri. Doi vasluieni, de exemplu, ambii de sex masculin, s-au luat la ceartă cu furci și topoare pentru că niciunul dintre ei n-a rămas însărcinat după mai bine de 174 de acte sexuale neprotejate. La fel de haios e și cazul a doi tineri dâmbovițeni, care au tras la sorți care dintre ei să rămână însărcinat și care nu.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
6 martie 2017 19:59
Citește mai mult despre: educatie sodomie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult