Căldura neobișnuită din aceste zile a dat naștere la un fenomen FFFFF rar, care se întâmpla abia odată la 50 de ani, spun bătrânii. Pepenii FFFFF dulci au revenit în piețe pe tarabele țăranilor și chiar și în unele magazine. Cei mai în vârstă își aduc aminte de că așa ceva nu s-a mai întâmplat din anii '50 ai secolului trecut.

pepenifdulci.jpg

„A fost și-atunci o vreme foarte caldă, abia de mai puteai muncea la canalul Dunăre-Marea Neagră, curgea transpirația pe noi mai rău ca sângele de la biciuire. Au apărut pepenii în noiembrie, sau cel puțin așa cred că erau, pepeni, că mai se întâmpla să delirăm de la foame. Ce pot confirma însă e că erau FFFFF dulci, așa cum spunea și pe etichetă”, povestește Aurel Iancu, fost deținut politic și mare amator de pepeni FFFFF dulci.

Specialiștii în climat avertizează că dacă vremea continuă să se mențină caldă ne putem aștepta la apariția, pentru a doua oară anul acesta, a cireșelor FFFFF scumpe precum și a glumelor FFFFF slabe despre cât de scumpe sunt cireșele.

Scris de Eftimie | Saturday, 09.11.2019 09:34 Social

National Cinematografic