Ghinion total. Un român s-a dus la o nuntă cu trenul şi n-a avut întârziere!

A crezut că e șmecher, dar tot a luat țeapă! Invitat la o nuntă în alt județ, un român a decis să meargă cu trenul, calculând că întârzierea va însemna să nu mai ajungă deloc. În prostia lui, omul spera să răspundă la telefon peste 3 luni și să spună: ”Nu, nu pot să vin nici la botez, sunt în tren, în câmp, îmi pare rău”.

 Spree stupefacția acestuia, conductorul de tren nu a mai oprit în toate haltele și trenul se îndrepta cu repeziciune spre destinație. Disperat, nuntașul a tras semnalul de alarmă, sperând să întârzie trenul. A fost prins de jandarmi și ca amendă i s-au luat banii pe care îi avea în plicul de cadou pentru miri. Conductorul a dezvăluit că n-a mai oprit în toate gările pentru că și el trebuia să ajungă la aceeași nuntă și în prostia lui el se grăbea.

Ca ultimă soluție, bietul om a încercat să sară în alt tren, care venea din sens opus, ca un James Bond al fricii de nunți. A fost prins și imobilizat și predat la destinație socrului mare, care a venit să-l ia cu mașina din gară. Acesta a îndurat 14 ore de penibil, alături de sute de necunoscuți la fel de năpăstuiți ca el, a mâncat cea mai proastă mâncare din viața lui și DJ-ul i-a spart timpanele cu manele. În acest moment, omul se întoarce spre casă cu trenul, care evident are întârziere.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
28 mai 2017 09:03
Citește mai mult despre: întârziere nunta tren

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult