Nuţu Cămătaru intră călare pe un cal alb în penitenciarul Jilava. Ştiri din universuri paralele

Dacă ar fi fost ardelean, Leibniz ar fi spus că trăim în cea mai faină dintre lumile posibile. Dacă ar fi fost Mircea Badea, Leibniz ar fi spus că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, iar asta ne ocupă tot timpul. Cum Leibniz nu era nici una nici alta, ne-am permis să ne concentrăm asupra părţii cu lumile posibile, fără să facem mişto de felul în care o spune.

 

Oricum, n-a fost el primul care să se ocupe de problema universurilor paralele. Euclid avea chiar o axiomă apropo de ele: Printr-un punct dat nu poate trece decât un singur univers paralel cu al nostru. Universurile paralele sunt ca liniile de cale ferată: Dacă stau prea mult în soare se dilată, iar noaptea fug ţiganii cu ele şi le vând la fier vechi.

Reporterii TNR s-au deplasat pe teren şi au cules ştiri din câteva lumi paralele, nu foarte multe, pentru că n-am avut bani pentru deplasări prea costisitoare. Iată ce au găsit:

Emil Boc ameninţă că se aruncă în gol de pe platoul emisiunii lui Gheorghe dacă Guvernul taie din salariile bugetarilor

În acest univers, Mircea Geoană a câştigat alegerile prezidenţiale. Pentru că Vlădescu nu a mai ajuns ministru de finanţe, nici Andrei Gheorghe n-a mai intrat consilier la Minister şi a fost nevoit să îşi reia vechea şi nereuşita emisiune de pe Antena 1.

La ani buni de la căderea în gol care l-a făcut celebru, Boc revine pe platoul emisiunii lui Gheorghe. De data asta, scandalizat de măsurile de austeritate pe care le ia Guvernul. Tună şi fulgeră (sau mai degrabă face ca blitz-ul unui aparat de fotografiat) împotriva măsurilor PSD.

“Nu este posibil ca acest Guvern iresponsabil să micşoreze cu 15% salariile bugetarilor şi cu 5% pensiile. Am înţeles, nu sunt bani la buget, dar dacă am fi câştigat noi alegerile, vă asigur că nu se întâmpla aşa ceva!” a declarat Boc, apropiindu-se periculos de mult de marginea platoului.

Nuţu Cămătaru intră triumfător, călare pe un cal alb, în penitenciarul Jilava

În acest univers paralel, Nuţu Cămătaru nu a fost niciodată condamnat la închisoare. Complicii lui, în schimb, sunt de mult timp la mititica, iar Nuţu, împreună cu doi locotenenţi (şi un colonel în rezervă) şi câteva cete de badigarzi a luat cu asalt penitenciarul. În cele din urmă, banda condusă de Nuţu Cămătaru îi învinge pe gardieni, cucerind închisoarea. Nuţu Cămătaru intră triumfător pe porţile închisorii, călare pe un cal alb. Deţinuţii îl primesc cu pâine şi sare, că altceva nu se serveşte la cantină. După ce înfulecă mai multe pâini, Nuţu Cămătaru exclamă, pentru posteritate: “Am cucerit Rahova, Mărgineni-ul şi Jilava. Asta-i pohta ce-am pohtit!”

Un deţinut îi atrage atenţia că se spune cu “f”, nu cu „h”. Imperturbabil, Nuţu Cămătaru îi hute două de nu se vede.

România, gata de startul Cupei Mondiale

În acest univers paralel, oamenii au pus la punct un leac împotriva îmbătrânirii. Dobrin şi Hagi încă mai joacă, dar au fost lăsaţi în afara lotului de Lucescu junior, întrucât sunt impresariaţi de fraţii Becali. Poarta este apărată de Tătăruşanu, iar în atac joacă Buga şi Victor Piţurcă. Lucru straniu, în acest univers, Piţurcă este cel poreclit Pele din Giuleşti. Pe de altă parte, în echipa Braziliei Pele încă mai joacă şi se simte tare jignit de comparaţie.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
9 iunie 2010 12:59
Citește mai mult despre: Becali Boc Geoana nutu camataru Piturca Vladescu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult