Scandal în Vama Veche! Patronii, obligaţi să transforme barurile în biserici pentru Înviere

Nici Vama Veche nu e ocolită de fervoarea expansionistă a Patriarhiei! Patronii mai multor localuri îndrăgite de tineri din Vamă s-au trezit în această dimineaţă cu scrisori de la Primărie, în care li se comunica necesitatea transformării barurilor în biserici pe perioada weekendului.

Astfel, spun autorităţile, preoţii sosiţi de la Bucureşti vor putea oficia slujba de Înviere în condiţii bune şi se vor bucura de o audienţă pe măsură. “Biserica ne-a solicitat să transmitem proprietarilor de cluburi şi baruri acest ordin, cine suntem noi să ne opunem Bisericii?”, a întrebat Decebal Popescu, primarul comunei Limanu.

“Timp de câteva zile, nicăieri în Vama Veche nu se va servi alcool, dar se vor putea cumpăra lumânări, tămâie şi toate cele necesare unei Învieri reuşite. Sonorizarea e foarte bună, am verificat-o aseară cu nişte tropare lejere, de vară”, spune Arhiepiscopul Tomisului, Teohari Georgescu. “Clubul Expirat funcţionează ca schit de călugări, cu hramul Sf. Pafnutie din Rinoreea, iar ‘La stuf’ e acum Catedrală închinată Sfintei Treimi.”

În cadrul acţiunii de convertire a Vămii, transmite presa locală, Şoni a fost evacuat din localitate “pentru că e ungur şi pentru că e cu Papa”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
30 aprilie 2016 02:00
Citește mai mult despre: 1 mai biserica BOR pasti Patriarhul Daniel Vama Veche

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult