Un turist român a vizitat toată insula Creta în căutarea unei șaorme decente

De la moscheea ienicerilor din vechiul port venețian până la fortăreața Koules, nu e părticică din Creta pe care Silviu Vodă, un turist din București să nu o fi vizitat. Toate aceastea în căutarea unei șaorme decente, cu multă maioneză și, dacă se poate, și mai mult sos de usturoi.
Desigur, oferte de gyros găsești la tot pasul, dar toată lumea știe că ăsta nu este decât fratele sărac al adevăratei șaorma, cea de patru kile, cât un curcan, care te poate aduce în comă.
În disperare de cauză a mers până și la rezervația naturală de la Balos, să vadă laguna unde se întâlnesc trei mări, Ionică, Egee și a Libiei dar a rămas dezamăgit. Desigur, locul este frumos și poți face poze, dar pe burta goală nu are nici un farmec. Întrebat de prieteni și rude ce a făcut în vacanță în creta, Silviu a recunoscut mâhnit: „Foamea!”.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.