Vama Giurgiu, blocată de tiruri care aduc pepeni autentici de Dăbuleni din Turcia

Nervi, ore întregi de aşteptare şi o birocraţie tipic românească în Vama Giurgiu, unde coloanele de TIR-uri turceşti care aduc pepeni autentici de Dăbuleni din Turcia se întind pe zeci de kilometri.

Şoferii de TIR turci se plâng că vameşii spun că fiecare pepene trebuie controlat, să vadă dacă e copt şi dacă nu cumva e ascunsă heroină în el. ”Aman, aman, vameş ghiaur face dop mare, mănâncă jumate din pepen”, se plânge Mustafa Genç, şofer de TIR.

Vameşii spun însă că aceste controale se impun, pentru că există pericolul ca în ţară să intre pepeni care nu sunt de Dăbuleni, aduşi de şoferi turci lipsiţi de scrupule.

”Până acum, toţi pepenii pe care i-am gustat aveau gustul inconfundabil de Dăbuleni şi populaţia poate sta liniştită: Absolut toţi pepenii care vin din Turcia sunt autentici de Dăbuleni”, spune Robert Acrişor, şeful Vămii Giurgiu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
17 iulie 2014 14:15
Citește mai mult despre: Dabuleni pepeni Turcia

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult