Veste bună! Maşinile cocalarilor parcate pe plaja din Vama Veche vor putea fi folosite drept toaletă

Primăria din Vama Veche a luat o decizie absolut binevenită! Ca să rezolve problema toaletelor insuficiente de pe plajă, consilierii locali au decis ca  absolut toate maşinile pe care cocalarii şi le vor parca direct pe plajă să fie folosite pe post de WC. De asemenea, ele vor putea fi folosite şi drept tomberoane, în speranţa că anul acesta mizeria de pe plajă nu va fi la fel de consistentă ca în anii precedenţi.

„Imediat ce cocalarul va parca maşina pe plajă”, a explicat primarul din Vama Veche, „un angajat al primăriei se va deplasa lângă ea, îi va dezumfla roţile, eventual le va şi bloca, după care va folosi o rangă ca să-i spargă geamurile şi să-i deblocheze portierele. Apoi va pune un semn cu WC lângă maşină, ca să ştie turistul ce are de făcut.”

Ca să-i încurajeze pe turişti să-şi facă nevoile în maşinile cocalarilor, primăria va organiza şi o tombolă, urmând ca dintre cei care fac dovada că s-au uşurat într-o maşină parcată pe plajă să fie aleşi trei câştigători, care vor avea dreptul să tortureze după bunul plac câte-un cocalar.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
29 aprilie 2013 12:52

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult