Britney Spears, 20 de ani de la debut. Încă 20 și vine și la noi în concert!

Numărătoarea inversă a început! S-au făcut 20 de ani de când Artista Britney Spears lansa hitul ”Hit me baby one more time”, așa că mai sunt tot cam 20 de ani până va veni și în România ca să concerteze. Britney, care are doar 36 de ani, nu se află nicidecum la final de carieră, cum sunt toți artiștii importanți care au venit să cânte la noi, precum Robbie Williams, Rod Stewart, Dr. Alban sau Metallica.

În celebrul ei hit, Britney pledează ignoranța în fața preferințelor sexuale ale iubitului și îl imploră să-i arate ce-i place, pentru a-l satisface pe deplin și, de asemenea, pentru a-și umple propriul gol interior cu pasiunea lui puternică, pe care o simte pulsând în întreaga sa ființă.

Într-un clasic ”mai vreau o dată” ca la Ciorogârla, Britney impresionează cu tonalitatea gravă, matură, deși pretins virgină, a unei fete care știe că vrea ceva și vrea exact ce știe ea că i-ar plăcea: ”Hit me baby one more time”.

În versurile ”When I`m not with you I lose my mind” Britney anticipează profetic viitoarele sale probleme cu alcoolul și pastilele, peste care abia a reușit să treacă, recent. ”My loneliness is killing me” sunt versuri la care românii vor rezona cu siguranță din plin, mai ales în contextul izolării diplomatice a țării noastre, situație care probabil nu se va rezolva în următorii 20 de ani, când va veni ea să cânte la noi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
25 octombrie 2018 19:36
Citește mai mult despre: Britney Spears concert

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult