Caz grav de hemoroizi în sectorul 4. Un român nu mai poate sta decât în mâini!

E un fapt cunoscut că hemoroizii sunt un flagel al zilelor noastre, dar unele situaţii sunt chiar de neimaginat! Un cetăţean al sectorului 4 din Capitală e atât de îndurerat în regiunea posterioară încât nu mai poate sta decât în mâini, fiind obligat să-şi organizeze întreaga viaţă în jurul teribilului supliciu.

“Mă trezesc după o noapte de dormit pe burtă, sar din pat direct în mâini, îmi trag pantalonii pe braţe, mă încalţ şi merg la muncă”, spune curajosul Robert Acrişor, care – în ciuda hemoroizilor care îl macină – reuşeşte să lucreze în departamentul de suport tehnic al unui operator de telefonie mobilă. “Mă proptesc de birou, tot în mâini, şi răspund la apeluri. Opt ore pe zi. Recunosc, în branşa noastră e chiar un avantaj să te doară în cur în mod natural.”

“Cel mai greu e să-mi găsesc pantofi şi ciorapi pe măsură, sunt trist fiindcă n-am câştigat până acum niciun maraton şi mi-ar plăcea foarte mult să pot să mă aşez undeva“, spune tânărul, sperând că oamenii de ştiinţă vor găsi curând un leac.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
27 august 2015 14:38
Citește mai mult despre: boala hemoroizi suferinta

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult