Dramă! Un bărbat a uitat să se masturbeze de dimineață și la muncă și-a ucis doi colegi de birou

Mediul corporatist a mai făcut câteva victime. Un american de 35 de ani, angajat la o multinațională cu sediul în New York, a fost trezit din somn de șeful său și chemat de urgență la birou, deși era abia 5 dimineața. Și nimeni n-a bănuit ce dramă va atrage acest tip de telefon atât de banal în lumea corporatistă.

Cu programul complet bulversat, corporatistul nu doar că n-a mai avut timp să se spele pe față sau pe dinți, ci n-a mai apucat nici măcar să se masturbeze, așa cum făcea de fiecare dată imediat după ce se trezea. Iar ghinionul a făcut să nu poată face asta nici la birou, pentru că locul de masturbare era tot timpul ocupat de colegii lui care fumau.
 
Privat de această banală activitate zilnică, corporatistul efectiv a luat-o razna în timpul uneia dintre ședințe. Din senin, a început să urle că nu mai rezistă, după care a scos o armă și a început să tragă spre colegii lui, ucigând doi dintre ei și rănind alți opt. Așa cum era de așteptat, drama a generat o dezbatere intensă în SUA, legată de superficialitatea cu care corporațiile tratează problema locurilor de masturbare.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
2 iunie 2015 10:31
Citește mai mult despre: birou corporatisti masturbare

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult