Este oficial primăvară! A apărut primul cocalar în maieu la mall

Deși de-a lungul timpului rolul de vestitor al primăverii l-a avut ba țuica de ghiocei, ba decolteul feminin, în ultimii ani etnologii s-au pus de acord și au decis în unanimitate să-l proclame pe primul cocalar care apare în maieu la mall drept adevăratul vestitor al primăverii.

Și, iată, azi putem afirma fără să ne înșelăm că primăvara și-a intrat oficial în drepturi în țara noastră. Asta pentru că un superb exemplar de cocalar în maieu a apărut ieri într-un mall din Capitală, unde s-a plimbat țanțoș mai bine de câteva ore, fără să simtă nevoia să pună ceva pe el.

Ba, mai mult, martorii care au avut privilegiul să asiste la prima apariție publică a vestitorului spun că acesta a emanat de la subraț un puternic aer primăvăratic. Damful de primăvara al cocalarului cu maieu a fost atât de puternic, spune un martor, încât ar fi reușit să-l acopere chiar și pe cel al sosului de usturoi din șaorma pe care o avea sub nas.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
31 martie 2022 06:34
Citește mai mult despre: cocalar mall primavara

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult