Game of Thrones, depăşit la descărcări de pe torente de înmormântarea Mărioarei Zăvoranu

Celebrul serial Game of Thrones a fost detronat! Începând de astăzi, locul 1 în topul celor mai descărcate show-uri TV este ocupat de înmormântarea Mărioarei Zăvoranu, pe care milioane de amatori de circ au căutat-o pe torrente la scurt timp după ce a avut loc.

Produs şi regizat de însăşi fiica decedatei, spectacolul “Înmormântarea Mărioarei Zăvoranu” s-a bucurat chiar şi de succes printre specialişti, lucru rar când vine vorba de pompe funebre. “Coliva a fost excelentă, iar bătaia aia cu paznicii cimitirului m-a ţinut cu sufletul la gură până în ultima clipă. E o înmormântare atât de bună că îi înţeleg perfect pe cei care au descărcat-o de pe internet ca să o revadă”, a declarat criticul de film Decebal Popescu. “I-am dat 5 stele din 5 în rubrica mea din ‘Actualitatea funerară’.”

Succesul nesperat a convins-o pe Oana Zăvoranu să înceapă lucrul la “Înmormântarea Mărioarei Zăvoranu 2: Parastasul de 40 de zile”, o continuare a poveştii din prima înmormântare. “Ştiu că pare ciudat, dar nu mă deranjează pirateria. Descărcaţi-o de pe torente, convingeţi-vă prietenii că merită văzută, vreau ca mesajul acestei înmormântări să ajungă la cât mai mulţi oameni din întreaga lume!”, a recunoscut Oana.

Cu toate acestea, producătorii Game of Thrones nu se simt ameninţaţi, susţinând că la înmormântarea lui Tyrion o să fie “o adevărată şuşă cu manelişti”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
21 aprilie 2015 12:44

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult