Atunci când două popoare uită de vechile rivalităţi şi se ajută reciproc îţi dai seama că există speranţă pentru omenire! În plin scandal al cocainei de pe litoral, autorităţile vamale române au anunţat că vor livra o tonă din prafurile găsite Ungariei, pentru că ţara vecină nu are ieşire la mare şi ratează toată distracţia.

ungaria_tona_de_coca.jpg
"Am fost binecuvântaţi cu peste 200 km de litoral, unde valurile înspumate aduc periodic la mal cocaina cea mai pură, întru desfătarea simţurilor omului. Alte naţiuni au fost mai puţin binecuvântate. Avem obligaţia morală să împărţim bogăţiile naturii cu vecinii noştri, indiferent ce conflicte am avut cândva", a declarat ambasadorul României la Budapesta, Temistocle Furdui-Tamaş.

"Dacă nu le fură cormoranii", a adăugat ministrul Petre Daea.

Emoţionat până la lacrimi, premierul maghiar Viktor Orban a anunţat că va trage pe nas prima liniuţă printr-un kürtoş ceremonial, lung şi subţire, special preparat de bucătarii guvernului de la Budapesta.

Scris de Vasile | Tuesday, 09.04.2019 07:26 Monden

National Cinematografic