Haos în piața Obor! Jandarmii au intervenit și au cumpărat ei toată carnea de miel

O nouă zi, un nou puhoi de lume în Piața Obor. Doar că de data asta jandarmii au intervenit mult mai eficient decât de obicei: au avansat spre hala din Piața Obor făcându-și loc cu pulanele prin mulțime și, odată ajunși acolo, au cumpărat toată carnea de miel disponibilă.

Sutele de bucureșteni care sperau să-și cumpere azi carne de miel n-au avut încotro și au făcut cale întoarsă, eliberând astfel zona Pieței Obor. Asta le-a dat puțin peste cap planul jandarmilor care voiau să dea cu pulanele în populație, dar până la urmă s-au reorientat și au tăbărât cu pulanele pe mai mulți miei vii care tocmai se descărcau dintr-un camion.

”Da, este adevărat, am intervenit cu pulanele asupra la carnea de miel, dar asta doar decât pentru că era carne de miel mișcătoare”, a explicat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei. ”Și e interzisă mobilitatea și la om, și la carnea de miel, așa că intervenția era necesară. Acum carnea de miel mișcătoare nu mai mișcă, acum decât stă pe loc, că Jandarmeria Română își face întotdeauna datoria.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
15 aprilie 2020 08:01
Citește mai mult despre: miel

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult