Odată cu răcirea vremii, mii de vamaioţi se trezesc din beţie şi îşi dau seama că a trecut minivacanţa de 1 Mai

„Marea trezire” e în toi la Vama Veche! Cu creierul limpezit de răcoarea toamnei care tocmai s-a instalat, mii de musafiri ai îndrăgitei destinaţii de la Marea Neagră au făcut ochi în această dimineaţă şi au constatat cu stupoare că minivacanţa de 1 Mai s-a încheiat de ceva timp.

„Ce zi e azi? 23 septembrie? WTF, man? Ce dracului am făcut patru luni de zile aici? Poate că o bere rece mă va ajuta să-mi amintesc! Pe urmă mă sui în… cu ce dracului am venit aici?”, se scarpină în cap Vlăduţ Mihai, unul dintre turiştii sosiţi pe plajă în această primăvară. „Mai bine nu întreb de unde am avut bani.”

„Nu mai e 1 Mai? 2016?”, întreabă, disperat, un alt vamaiot proaspăt trezit din beţie, despre care martorii oculari spun că s-a distrat de minune, chiar şi atunci când a hibernat pe timpul iernii într-o vizuină săpată în faleza dinspre 2 Mai.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
23 septembrie 2017 02:39
Citește mai mult despre: toamna trezire Vama Veche

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult