Oamenii care au ajuns în carantina de la Mânăstirea Neamț au numai cuvinte de laudă despre felul în care sunt tratați. „Dacă știam că este atât de mișto mă băgam în carantină mult mai devreme”, a povestit Nicu Stan, unul din românii aflați acum într-o situație dificilă. 

oral-manasatirea-neamt.jpg

„Condițiile de cazare sunt, totuși, excelente, că e mânăstire, totuși, nu spital, deci nu prea vezi jeg pe jos sau pe clanță. Mâncarea este foarte bună, fără prea multe condimente, fără cărnuri în exces că suntem în post. Și cel mai tare lucru, seară de seară vine un călugăr și mă molestează oral pe sub plapumă, așa ceva n-am întâlnit nicăieri”, explică dl. Stan.

Acesta spune că a mai fost prin resorturi de tip all-inclusive în lumea întreagă, dar nicăieri nu a fost tratat așa de bine. „Ești fericit dacă-ți aranjează prosopul în formă de lebădă sau primești o ciocolățică pe pernă. Nu vă spun ce fericită a fost soția, i-am dat pontul, și-a pus o barbă falsă și a venit un călugăr ce-a executat-o de parcă era vremea inchiziției. Mi-a zis că a crucificat-o ăla înainte de culcare, ceea ce a fostr ok, că am putut să mă uit liniștit la știri”, susține românul aflat în carantină. 

beretnr4bnnrmic.png

Dacă ți-a plăcut acest articol, sigur o să-ți placă și berea Times New Roman. Nu că vrem să ne lăudăm, dar ne pricepem la bere cel puțin la fel de bine ca la scris virale. Convinge-te singur: bereatnr.ro/shop!

Scris de Eftimie | Monday, 06.04.2020 12:21 Monden

National Cinematografic