Probleme pentru CFR! Trenurile iernii nu pot pleca pentru că nu s-au întors încă cele estivale

Chiar dacă au plecat din Constanța încă din luna septembrie 2012, trenurile estivale nu au avansat foarte mult, până în acest moment abia reușind să iasă din gară. Situația este cauzată de mai mulți factori, printre care vremea, ratarea de către FCSB a participării în Liga Campionior dar și de furturile de cale ferată, în unele cazuri șinele fiind furate cu tot cu tren.  

În acest timp sute de mii de turiști așteaptă în gări să se îmbarce către locurile natale, însă speranțele că vor mai prinde loc anul acesta sunt mici. Casele de bilete deja emit bilete numai cu plecare începând din decembrie 2019, acesta fiind singurul termen ce poate fi garantat. Există și intenția construcției unui far care să permită trenurilor să localizeze mai ușor gara, dar proiectul este în fază incipientă, fiind abia la al șaselea studiu de fezabilitate.

Sunt însă mulți oameni care așteaptă trenul de mai mulți ani, CFR promițând că va face tot posibilul să le găsească locuri urgent, posibil chiar din 2017. “Dacă nu ninge așa rău, sperăm să punem în funcțiune cele două locomotive cu aburi din muzeu iar prioritate vor avea cei care au prins Revelionul din 2012 la casa de bilete”, a explicat Decebal Popescu, PR manager.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
18 decembrie 2015 12:51
Citește mai mult despre: cfr tren turism

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult