Un chirurg inimos i-a cusut crăpătura curului unui instalator care îi repara țevile

Cine a spus că în România nu te mai operează nimeni pe gratis? Impresionat de dimensiunile crăpăturii unui instalator care îi repara nişte ţevi, un chirurg din Mizil i-a cusut-o în mai puţin de 15 minute, fără să-i ceară nimic în schimb.

“Stătea în genunchi, cu capul sub chiuvetă, şi meşterea la ţeava de scurgere când am văzut-o: o crăpătură imensă, cu marginile păroase. Probabil o avea de foarte mult timp, dar era prea largă să se cicatrizeze de la sine”, povesteşte medicul, cu un tremur în glas.

“La naiba, am depus un jurământ! Mi-am sterilizat repede instrumentele, am căutat prin casă nişte fir de sutură şi i-am închis fisura. În total, cred că i-am făcut 20 de copci, dar l-am salvat pe bietul om! Într-o lună de zile, nimeni n-o să-şi mai dea seama că acolo a fost o crăpătură cât China.”

„Bineînţeles că am anesteziat temeinic zona, sărmanul de el n-a simţit nimic. O să aibă o surpriză când iese de acolo!”, a adăugat chirurgul, arătând spre posteriorul instalatorului care încă lucra la ţeavă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
22 noiembrie 2016 16:39
Citește mai mult despre: chirurgie crapatura instalator operatie sutura

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult