Chriile nesimțite continuă să fie o problemă majoră în capitala Ardealului. Un clujean întors acasă după o noapte de beție s-a trezit a doua zi că trebuie să plătească nu mai puțin de 400 de euro, după ce a confundat garsoniera sa cu a vecinului din blocul de vizavi.

gresit_apartamentul_chirie.jpg „Am ieșit și eu cu băieții la un concert la Filarmonica Transilvania, și la un moment dat ne-am dat pe bere, pe vin, pe astea, că e solicitant să te prefaci că ești mai cult decât restul țării. M-am făcut mangă, atât de mangă încât uitasem chiar și să fiu mândru că sunt clujean. Am intrat în bloc, am urcat până la parter și când m-am sprijinit de prima ușă, am căzut înăuntru și am adormit acolo”, spune bărbatul.

Acesta a fost găsit a doua zi de chiriașul de drept și a fost somat să plătească 400 de euro, adică 10% din chiria garsonierei de 8 metri pătrați. „Clujul e plin de bețivi, de-aia țin mereu ușa descuiată. De câteva ori pe lună cineva greșește apartamentul, și pac: îl taxez. E singurul mod prin care pot plăti chiria lună de lună”, spune chiriașul.

Susține presa independentă! O poți face nu doar prin donații, ci și bând bere. Cumperi bere TNR, fie online din magazinul nostru, fie din hypermarketurile Carrefour și ajuți astfel proiectul editorial Times New Roman. Să curgă berea!

Scris de Luchian | Wednesday, 04.12.2019 15:22 Monden

National Cinematografic