Un vasluian explică de ce şi-a ucis vecinul cu toporul: “Pentru că n-am cumnaţi”

Încă o zi, încă o bătaie cu furci şi topoare la Vaslui! De data aceasta, agresorul se numeşte Săndel Amarghioalei şi victima este chiar vecinul său, un proprietar de cazan cunoscut doar ca Nea Ilie.

Întrebat de poliţişti de ce şi-a atacat vecinul cu obiectul tăios, Săndel a fost cât se poate de cinstit: „Păi pe cine să atac cu obiectul tăios? Cumnaţi n-am, socri n-am, nici măcar un văr care să-mi fie în acelaşi timp şi nepot. Mă simţeam singur.”

Deoarece beneficiază de circumstanţe atenuante, bărbatul ar putea fi eliberat, iar şeful de post din comună i-a promis că poate să vină oricând pe la birt să se ia la bătaie cu el şi cu prietenii lui.

„Mi se pare o reacţie foarte umană a autorităţilor. Nimeni nu trebuie să se simtă exclus din comunitatea noastră”, a comentat primarul.

Scris de TNR
8 septembrie 2020 13:09

Articole asemanătoare

Vezi mai mult