Unei pițipoance i s-au contopit silicoanele cu plasticul scaunului de tramvai de la căldură

Incident neobișnuit într-un tramvai 21 din București. Căldura sufocantă din exterior și lipsa aerului condiționat în interior au dus la apariția unei noi creaturi în acel tramvai. O pițipoancă tunată care stătea la geam, direct în bătaia soarelui, a început să se topească parțial și în cele din urmă s-a contopit cu plasticul scaunului pe care stătea.

A apărut astfel o nouă creatură, pe care ceilalți călători din tramvai au poreclit-o scaunițipoanca. Noua creatură pare că nici nu realizează ce s-a întâmplat, iar asta pentru că mâna în care ține telefonul încă e funcțională, iar în selfieurile în care își pozează buzele țuguiate nu se vede contopirea cu scaunul.

Varmanul spune că nu este primul an în care se întâmpla asta, ba chiar insistă că trei scaune ale tramvaiului său nici măcar nu sunt scaune, ci pițipoance topite în formă de scaun. „Era o zi caniculară din 2018 și s-au blocat ușile tramvaiului, așa că s-a ajuns la o căldură halucinantă în interior și s-au topit de tot pițipoancele, după care le-am modelat eu în formă de scaun”, rememorează vatmanul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
11 iulie 2024 11:15
Citește mai mult despre: canicula pitipoanca tramvai

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult