Exclusiv! 11 nume sigure din guvernul tehnocrat al lui Cioloș

Klaus Iohannis ca ministru de externe, pentru că petrece mai mult timp în afara ţării decât orice alt cetăţean şi nici nu e membru de partid;

Micea Geoană la Ministerul Educaţiei, pentru că oricum şcoala produce numai tâmpiţi;

Raed Arafat la Sănătate. A demonstrat că poate să mintă chiar mai bine decât Bănicioiu;

Patriarhul Daniel la Finanţe, pentru că atunci când vine vorba de bani se pişă şi pe Ţiriac;

Zgonea la Agricultură. Chiar dacă nu e deloc tehnocrat, este incredibil de ţăran;

Cărtărescu la Cultură, să bifeze şi el o reuşită în viaţă, că la Nobel n-are nicio şansă;

La Tineret şi Sport va fi Lucian Mîndruţă, că mereu ai senzaţia că a dat în mintea copiilor;

La Apărare Radu Beligan, care a supravieţuit celor două războaie mondiale și știe cum se face. Hitler, Stalin, Churchill şi De Gaulle au murit, dar el e în viaţă;

La Fonduri Europene Anaximente Căldărar. Nu-l ştiţi voi, dar poliţia din Spania, Italia şi Olanda cunoaşte bine abilităţile lui pe fonduri europene;

La Transporturi se impune Tarzan, șoferul de TIR care dansa manele în timp ce conducea;

Tolontan va avea Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei, pentru că e singurul care face anchete reale în ţara asta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
13 noiembrie 2015 06:16

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult