Firma Tel Aviv Drum a câştigat contractul pentru mutarea ambasadei României la Ierusalim

În ciuda protestelor venite atât din interiorul cât și din exteriorul țării, România rămâne fermă pe poziții și continuă demersurile pentru mutarea ambasadei din Tel-Aviv la Ierusalim. Zilele acestea licitația pentru mutare a fost câștigată de Tel Aviv Drum, o firmă locală, condusă de un tip care a studiat în România.

„Ah, îmi aduc aminte și acum acei ani, când am fost la Poli, ehei, ce vremuri, eram într-o formație cu încă niște băieți, nici nu știu ce s-a ales de ei. Livache părea să aibă un viitor, avea o privire inteligentă, sper că și-a îndeplinit visul și ajuns unul din marii toboșari ai Europei”, a declarat Moshe Avram, patronul firmei Tel Aviv Drum, care a precizat că nu a auzit în viața lui de Liviu Dragnea sau alte nume similare.

Firma israeliană a câștigat licitația de transport a catrafuselor ambasadei după ce a învins, la faza de caiet de sarcini, firme mult mai puternice, cum ar fi DHL, Wheaton sau U-pack. „Asta e, dacă nu fac față pieței concurențiale, ce să faci? Uitați, de exemplu, firma Tel Aviv Drum s-a înființat doar de trei luni și deja a câștigat zeci de contracte cu ambasada. Asta pentru că le pasă de client, sunt oameni serioși”, a explicat ambasadorul nostru în Israel.

Scris de Eftimie
25 aprilie 2018 18:04

Articole asemanătoare

Vezi mai mult