Fuga din Egipt e rușinoasă, dar e sănătoasă – Filmul evenimentelor
25 ianuarie
Grevă spontană a muncitorilor care construiesc Marea Piramidă a lui Mubarack. Din cauza salariilor prea mici, oamenii aruncă mistria cât colo şi încep să ţipe la şefii de echipă, care îi bicuiau. Salariaţii acuză lefurile prea mici, ziua de lucru de zece ore, lipsa drepturilor civile, precum şi sclavagismul care persistă de câteva mii de ani.
Pauză de masă. Muncitorii care s-au revoltat sunt daţi la crocodilii arhitectului şef. Ceilalţi iau masa în linişte, pe câte un bloc de piatră. Muncitorii din cartierele mărginaşe ale Capitalei Cairo scot ouă fierte şi brânză învelite în ziare vechi. Egiptenii de la ţară au venit cu mâncarea în buzunar, întrucât la ţară nu se găsesc ziare.
Un muncitor de la scripeţi intră în greva foamei. El acuză corupţia de pe şantier: “Nu poţi să ajungi în vârful piramdei dacă nu ai pile.”
Un alt muncitor îşi dă foc şi strigă: „Pentru tine, Mubarack!” Din cauza mirosului de carne arsă, celuilalt grevist i se face foame şi îşi încheie protestul.
27 ianuarie
Ca să arate că poporul e cu el, Hosni Mubarack îi adună pe toţi muncitorii din Valea Regilor în faţa palatului prezidenţial. Mitingul de susţinere degenerează, manifestanţii încep să-l huiduie pe Mubarack.
Printre manifestanţi se împrăştie vestea cum că Mubarack are conturi de Twitter în străinătate.
De frica manifestanţilor, Mubarack vrea să fugă din ţară. Consultă oferta unei agenţii de turism care are servicii all inclusive pentru dictatori, dar numai la Sharm el Sheihk, deci tot în Egipt.
29 ianuarie
Pentru că elicopterul este stricat, Mubarack părăseşte palatul prezidenţial cu Moise, care îl ajută să traverseze Marea Roşie după ce desparte apele.
30 ianuarie
Manifestanţii furioşi încep să distrugă vestigii antice de o valoare inestimabilă. Devastează Marea Piramidă a lui Maslow, din Valea Regilor.
Un grup de revoluţionari postează pe pagina de Facebook a Televiziunii egiptene status-ul: “Dictatorul a fugit, suntem liberi!”
31 ianuarie
Pe străzile capitalei, împuşcăturile continuă. Toată lumea se întreabă cine sunt teroriştii islamici, membri ai grupării Fraţii musulmani, care trag în populaţie.
Violenţele se extind în nord până în Alexandria. Locuitorii din Videle şi Roşiorii de Vede nu mai ies din casă de frică.
Pentru ca împuşcăturile să înceteze, capii armatei hotărăsc să-l execute pe Hosni Mubarack de Ramadan. Fostul dictator va fi îmbălsămat şi pus într-un sarcofag din Valea Regilor Civil.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.