Grecia, ca și salvată! Vasluienii au anunțat că trec pe ouzo

Lovitură neașteptată în plin scandal legat de datoria externă a Greciei! Chiar când nimeni nu se mai aștepta la vreun ajutor, inimoșii români din județul Vaslui au anunțat că vor trece de la spirt la ouzo, să mai schimbe un pic gustul băuturicii. Măsura înseamnă o nesperată șansă de salvare pentru Grecia, principalul producător de ouzo din Europa. 

„Am auzit că spirtul ouzo este mai aromat, e ca și cum ai pune anason sau pufoaică în alcool simplu. Diferența de preț nu este mare și oricum nu ar conta, mai ales acum în această perioadă, când au intrat ajutoarele sociale pe card”, a declarat Ghiocel Asimionesei, un lider al comunității vasluiene și respectat bețiv la el în sat. 

Vasluienii au precizat că îi leagă de Grecia o lungă tradiție a lenevelii, la care se adaugă și o pronunțată silă împotriva Europei. „Intenționăm să lansăm și o specialitate locală, ouzo trans prin pâine, te lingi pe degete când îl guști. Singura condiție e să poată produce ei cât putem noi să bem”, a anunțat Asimionesei. ,

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

7 iulie 2015 11:38
Citește mai mult despre: Grecia ouzo Vaslui

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult