Incident diplomatic! Ciucă s-a bășit în timpul întâlnirii cu Maia Sandu

Moment tensionat în relațiile româno-moldovenești, după ce mojicul de Marian Ciucă a tras o bășină în timpul întâlnirii bilaterale cu Maia Sandu. Din imagini se vede cum Maia Sandu se trage cât mai departe de Ciucă, a cărui privire vinovată spune totul. Maia trece cu greu peste dezgust, sacrificiul ei fiind admirat de locuitorii micuței republici.

”Maia Sandu ar face orice pentru poporul său, nu ca alți președinți care probabil ar fi părăsit imediat întâlnirea. Prezentă la București ca să ceară nișe curent electric, Maia nu avea de ales. În primul rând a trecut peste dezgustul de a da mâna cu Marian Ciucă, ale cărui palme transpirate, lipicioase și grase au fost numite Spaima NATO”, explică psihologul Decebal Popescu.

Surse de la Guvern spun că nu e prima oară cânt Ciucă se bese la întâlniri oficiale, ceea ce nici nu e de mirare, având în vedere cât de multă mâncare bagă în el, aproape constant.

Incidentul nu a rămas însă fără urmări. Maia Sandu a transmis o notă oficială președintelui Klaus Iohannis, în care solicită ca toate întâlnirile viitoare cu demnitari români să aibă loc în aer liber, ca să nu se sufoce de la bășinile acestora.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
2 noiembrie 2022 16:09
Citește mai mult despre: Ciucă Maia Sandu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult