Mircea Geoană, un nou eşec: a primit NUP din partea magistraţilor

Mircea Geoană este devastat. După ce a pierdut alegerile prezidenţiale şi şefia PSD, el a primit verdict negativ şi din partea magistraţilor. Parchetul de la lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a dat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale (NUP) în dosarul lui Geoană. „Nu se poate să mi se refuze şi acest dosar, cred că o să clachez. Mă las de tot, plec din ţară”, s-ar fi destăinuit Geoană unor apropiaţi.

Geoană nu înţelege cum un prostănac de talia lui Penescu, de exemplu, ajunge pentru a doua oară în arest preventiv, pentru două dosare legate între ele, iar el este ignorat complet de magistraţi. „Nimeni nu mă vrea, toţi mă refuză. M-a refuzat poporul pentru Băsescu, m-au refuzat pesediştii pentru Ponta, acum îmi dau cu flit şi magistraţii. Oare chiar trebuie să omor un om ca să fiu şi eu băgat în seamă de cineva?” s-a întrebat retoric Geoană.

El bănuieşte că totul i se trage de la Traian Băsescu şi de la acoliţii lui. „Băse şi oamenii lui sunt de vină. Sunt sigur că magistraţii au fost atacaţi energetic cu flacăra violet pentru a fi influenţaţi.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
12 mai 2010 11:57
Citește mai mult despre: Basescu Geoana justitie magistrat

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult