Năstase formulează deja prima cerere de rămânere în închisoare pe motive medicale: are anus captivus

La doar câteva zile de la încarcerare, Adrian Năstase încearcă deja să scape de neajunsurile traiului în libertate. În speranţa de-a resimţi tot mai bine regimul penitenciar, s-a şters la cur cu două cereri de eliberare formulate de familie, înlocuindu-le cu una de păstrare a sa în închisoare. El invocă o criză acută de anus captivus, afecţiune contractată cu reală afecţiune încă de la primele ore petrecute la Rahova.

Fostul premier susţine că are dovezi medicale incontestabile care atestă că forma severă de anus captivus de care se bucură nu poate fi tratată în libertate. “Dacă ies de-aici, în două-trei zile mă curăţ, ba pot chiar să dau în ceva mai grav, hetero…cumva, n-am reţinut exact termenul medical. Am nevoie de un tratament complex, în lărgime şi adâncime, pe care nu-l pot urma oriunde. Aici mai am o şansă, mai ales dacă vom fi nevoiţi să stăm chiar şi doi sau trei bolnavi într-un pat. Pare un tratament performant, de vreme ce procedurile stabilite de specialişti sunt foarte costisitoare, cam 10-15 ţigări pe şedinţă”, s-a confesat Năstase unor insuficient apropiaţi.

Colegii de celulă spun că sunt alături, ba chiar foarte alături de fostul premier în greaua suferinţă prin care ar putea trece dacă ar fi silit să-i părăsească. “Se vede pe dânsu’ că are captiv de-ăsta, mai ales seara şi noaptea îl ia crizile, atuncea-l aud gemând şi gâfâind. Noi îl ajutăm cât putem, cu masaje, mângâieri, giugiuleli, ce şi pe unde se pricepe fiecare. Ce are domnu’ Năstase e de durată, da’ facem aicea celula de criză şi-l tratăm cum se cuvine”, confirmă unul dintre vecinii de pat, costumat în domnul doctor.

 

Autor:Harald (aka Apatrid)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
13 ianuarie 2014 04:33

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult