O piţipoancă dă în judecată Therme Bucureşti pentru că a stat 6 ore pe şezlong şi nu s-a bronzat

Inevitabilul s-a produs. Sabrina Rîuleţ, personalitate mondenă din cartierul bucureştean Dorobanţi, dă în judecată îndrăgitul complex balnear Therme, solicitând daune morale de 174.000 de euro sau un Lamborghini.

Cunoscută publicului ca Pryntzessa_Uby de pe Facebook şi Instagram, tânăra spune că aşteptările i-au fost înşelate grav: după mai bine de 6 ore de stat pe şezlong, nu s-a bronzat câtuşi de puţin, fiind nevoită să îşi suplimenteze timpul petrecut la solar şi ratând astfel o zi perfectă de ieşit la mall cu fetele.

“E strigător la cer, fată”, se plânge Pryntzessa unui grup de susţinătoare semi-dezbrăcate. “Am decartat o grămadă din banii iubitului doar fiindcă m-au păcălit reclamele lor cu palmieri şi şezlonguri. Cred că am stat şase ore cu curul în sus, şi când am plecat, parcă eram mai albă decât când am venit! O să le iau şi ultimul cent!”

Reprezentanţii Therme nu au putut fi contactaţi, fiind ocupaţi să igienizeze bazinul în care Sabrina R. s-a scăldat împreună cu câteva prietene despre care există bănuieli întemeiate că ar fi asistente TV.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
20 februarie 2016 12:51
Citește mai mult despre: bronz pitipoanca sezlong Therme

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult