Răzbunarea lui Danileţ! S-a dus în faţa sediului CSM cu o boxă şi pune colinde

Spirit de ninja! Judecătorul Danileț, care a fost exclus din magistratură după ce a postat pe TikTok un clip mult mai viral decât selfiurile colegelor din CSM, a decis să se răzbune. Chiar în această dimineață s-a postat în fața sediului CSM împreună cu o ceată de colindători, probabil de la clubul lui de karate, cu o boxă bluetooth imensă.

Potrivit martorilor, Danileț nu mai are nimic de pierdut, așa că s-a dezlănțuit exact ca Bruce Lee în Big Boss. A băgat cele mai enervante melodii, de la aia cu Măruț Mărgăritar, numită și Maneaua lui Isus, până la Jingle Bells, de ziceai că e mall în aer liber.

Răzbunarea lui Danileț nu s-a oprit aici. El a început să cânte faptele de corupție ale colegilor săi din magistratură, pe melodii de colinde, așa că Inspecția Judiciară s-a sesizat și au trimis de urgență o delegație ca să mușamalizeze și acest caz.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
16 decembrie 2021 08:38
Citește mai mult despre: colinde CSM Danileț

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult