TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Secretul piramidelor! Egiptenii le construiau ca să-şi apere mumiile de babele care veneau la pupat

Scris de Vasile
@
19 octombrie 2016 15:08
Secretul piramidelor! Egiptenii le construiau ca să-şi apere mumiile de babele care veneau la pupat

Secretul vechi de milenii al piramidelor egiptene a ieşit, în sfârşit, la iveală! O spun mai mulţi arheologi din Cairo. Aceştia au adus recent numeroase dovezi în sprijinul ipotezei că uriaşele construcţii au fost ridicate ca să apere mumiile faraonilor de legiunile de babe care traversau anual deşertul ca să le pupe.

“Fenomenul pelerinilor care pupă cadavre uscate e mult mai vechi decât creştinismul”, explică prof. Hummus Fattoush, egiptolog. “Fiind atât de bine conservaţi, faraonii erau o ţintă predilectă pentru căutătorii de moaşte, motiv pentru care supuşii îi ascundeau în cripte sigilate cu bolovani de zeci de tone. Chiar şi aşa, o dată la o sută de ani, câte o doamnă din Bacău reuşea să ajungă la sarcofagul lui Kheops şi să-i tragă o mozoleală.”

“Pentru că pelerinajele la mumii nu puteau fi oprite, egiptenii au renunţat la un moment dat la piramidele masive şi au inventat poveştile cu blesteme”, adaugă Fattoush, indicând spre mormântul tânărului faraon Tutankamon. “Potrivit hieroglifelor, nici alea n-au funcţionat, iar atunci locuitorii din Valea Regilor s-au resemnat şi au început să le vândă babelor scarabei cu magnet, ankhuri de tinichea şi alte suveniruri sfinţite.”

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi