Dorul de casă e sfâşietor! Peste 90% din românii plecaţi la muncă în Spania spun că s-ar întoarce oricând acasă la ei în Italia, dacă salariile ar fi ceva mai competitive, dacă clima ar fi ceva mai blândă în nord la Milano, şi mai ales dacă în Italia n-ar fi deja atâţia români.muncitori_romani_in_spania.jpg

“Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la Modena, la casa unde stăteam în chirie cu alţi 4 români, şi unde îmi punea chelnerul în faţă o farfurie cu fettucine de crăpam mâncând din ele, la semafoarele unde nu mă claxona nimeni, sau la patronii care nu mă furau la bani, parcă îmi saltă şi acum inima de bucurie", spune nostalgic Ion C, emigrat din Italia în Spania.

Studiul face referire şi la o posibilă întoarcere în ţara de origine. La întrebarea “Sunteţi dispuşi să vă întoarceţi în România şi în ce condiţii?”, 100% din participanţii la sondaj au bifat “Nu ştiu/Nu răspund”, dar se vede şi o flegmă pe chestionar.

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Ionut | Wednesday, 28.11.2018 18:44 Politic

National Cinematografic