În timp ce alți președinți stau doar la talk-show-uri și în certuri cu partidele politice, Klaus Iohannis arată că și-a luat atribuțiile de președinte foarte în serios și aduce acea harnicie și meticulozitate germană mult așteptată de toată lumea. În doar câteva luni de zile, s-a pus pe treabă și promite că va termina primul mandat de președinte la finalul acestui an. 

iohannis_bere_cotroceni.jpg

„Alți președinți au fost mult mai incompetenți ca mine. Iliescu a avut nevoie de 10 ani și trei mandate. Băsescu, 10 ani. Eu nu pierd vremea cu fleacuri, anul ăsta termin actualul mandat și mă apuc de următorul. Vreau să facem treaba cinstit, nemțește, fără compromisuri și fără trageri de timp”, a declarat președintele Iohannis. 

Preeșdintele a mai spus că va folosi experiența acumulată pentru ca să termine și mai repede următorul mandat, în 6 luni dacă este posibil. „Nici n-apucă ăștia în PNL să facă alegeri, că mă întorc deja președinte de partid”. 

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Eftimie | Wednesday, 20.05.2015 15:46 Politic

National Cinematografic