TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Cristi Tănase va prezenta la Realitatea alături de Dinescu în locul lui Stelian Tănase!

Scris de TNR
@
29 februarie 2012 08:16
Cristi Tănase va prezenta la Realitatea alături de Dinescu în locul lui Stelian Tănase!

Postul lui Elan Schwartzenberg şi-a adăugat în portofoliu o nouă vedetă! După ce Stelian Tănase a intrat în grevă pentru că nu şi-a primit leafa, conducerea Realitatea TV a început să-i caute un înlocuitor. Ca să nu strice brandul “Tănase şi Dinescu”, mai-marii postului au decis să-l aducă pe Cristi Tănase, fostul căpitan stelist.

“Ştiam despre Cristi Tănase că oscilează la ora actuală între mai multe cluburi –  Bellagio, Bamboo, Princess”, spune Elan Schwartzenberg, “şi ne-am gândit să facem Stelei o ofertă de nerefuzat, mai precis să li-l luăm pe gratis, fără să le mai cerem niciun ban în plus. Cred că Dodel va face o figură extrem de frumoasă alături de Mircea Dinescu, am înţeles de la apropiaţii lui că dă foarte bine pe sticlă.”

Pe de altă parte, Dinescu nu e foarte entuziasmat mai ales după ce i s-a dat un post-it conţinând lista tuturor cuvintelor din limba română pe care le înţelege stelistul, cu rugămintea să le folosească doar pe acestea în emisie, ca să hu-l încurce pe Tănase. Nici Dodel nu e prea mulţumit. “Eu înţelesesem că o să fie aia cu piscina, Maria Dinulescu, nu nenea ăsta. Cu el ce să vorbesc, că am înţeles că-i place fotbalul, deci chiar nu avem nimic în comun” a conchis Tănase.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi