Bulevarde blocate de alergători în această dimineață în București. Cei 3000 de moldoveni care au aceeași adresă au ieșit în mod responsabil să facă sport individual. După o încălzire amplă, cei 3000 de sportivi amatori au început cu o alergare ușoară timp de 10 minute, apoi au trecut la un pace mai rapid, de 5 min/km, și-au făcut o poză de grup la SportGuru și au bătut cuba cu trecătorii.moldoveni_alergare.jpg

Întrebați de poliția locală cât mai au de gând să alerge și dacă nu cumva alergarea le distruge genunchii, alergătorii au răspuns obraznic, cu sloganuri gen ”your workout is my warm-up” și ”sweat is fat crying”, sau că ”ne mai auzim după 15 km”. Polițiștii recunosc că au fost luați prin surprindere și că au încercat să-i amendeze, dar nu i-au prins, că sunt prea grași ca să poată alerga după ei.

Moldovenii spun că nu încalcă legea, care spune clar că sunt permise grupurile de peste 3 persoane, cu condiția ca toți din grup să locuiască împreună. Au avut loc și lucruri regretabile, două moldovence s-au păruit pentru că una spunea că trebuie să alergi pe vârfuri, ca Eliud Kipchoge, iar cealaltă că după alergare e mai bun un shake de kale cu migdale.

Susține presa independentă! O poți face nu doar prin donații, ci și bând bere. Cumperi bere TNR, fie online din magazinul nostru, fie din hypermarketurile Carrefour și ajuți astfel proiectul editorial Times New Roman. Să curgă berea!

Scris de TNR | Sunday, 22.03.2020 12:11 Sport

National Cinematografic