TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Tolo, în lacrimi! O ştire cu Gigi, de zece ori mai accesată decât investigaţia „Banii din Gala Bute”

Scris de Călin
@
4 decembrie 2013 13:38
Tolo, în lacrimi! O ştire cu Gigi, de zece ori mai accesată decât investigaţia „Banii din Gala Bute”

Cătălin Tolontan efectiv a izbucnit azi în lacrimi, după ce a văzut cifrele de trafic ale investigaţiei sale Ruta secretă a milioanelor din Gala Bute. Prin comparaţie, o ştire banală de cinci rânduri despre Gigi Becali a făcut un trafic de zece ori mai mare. Surse din redacţia GSP spun că Tolo este deja la al 7-lea pachet de şerveţele, atât de afectat este.

Deşi colegii au făcut tot posibilul să-l înveselească pe Tolo, nimic nu a funcţionat. Degeaba a încercat Andrei Vochin să-i danseze din buric, în costum de cadână. Nici măcar Ovidiu Ioaniţoaia, care s-a costumat în indian şi i-a cântat YMCA, celebra piesă Village People, nu a reuşit să-l oprească pe Tolontan din plâns.

„Nu, nu e normal ce se întâmplă”, suspină fără oprire Tolontan. „Aproape că regret că Gigi Becali nu e implicat în mizeriile făcute de organizatorii Galei Bute. Din păcate, românii au devenit imuni la furturile din banul public, sunt lipsiţi de reacţie.”

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi